de Maura Trocan
~ poveste reală ~
În colţul străzii mele trăia un bătrân, cu un aspect fizic neîngrijit, murdar, imatur, singur la părinţi, cu o scorpie de mamă care compensa lipsa tatălui demult pe lumea cealaltă. În tinereţe, nu prea l-a lăsat mămica să se omoare cu o slujbă, sau să aibă o căsnicie fericită, din simplul motiv că nici una nu era destul de bună pentru fiul ei, acesta despărţindu-se în cele din urmă de două consoarte. Aşadar avem băiatul lui mămica, ţinut sub papuc până la adânci bătrâneţi, cu mintea rămasă undeva prin generală, fără cineva care să-i fie alături la bine şi la greu şi o pensie infim de mică din simplul motiv că anii pe care i-a lucrat pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Totuşi, avea şi el o calitate, sau mai zis o utilitate: ştia absolut toate bârfele din cartier, şi cum era mai darnic de felul lui, cel puţin cu vorba, le împărtăşea fără pic de teamă cu toată lumea. Nu prea era el priceput la ceva, în schimb în acest domeniu, avea diplomă de doctorat. Dacă doreai să afli ceva despre oricine, ştiai la cine să apelezi: la nenea' Petre.
Veni inevitabil o zi în care personajul nostru s-a trezit orfan. La propriu. De necaz, a petrecut trei zile şi trei nopţi, de fapt a fumat şi băut mai mult decât în toată viaţa lui, de fericire că acum avea voie, simţindu-se în sfârşit împlinit că putea face tot ce îi voia inimioara, fără a da socoteală nimănui. În sfârşit, după atâta amar de vreme, putea fi cu adevărat LIBER !!!
Nu puţini au fost vecinii care susţineau că aceasta era probabil cea mai fericită perioadă din viaţa acestul pierde-vară, care şi-a irosit o viaţă fără să facă nimic, da absolut...nimic. Până şi bunicul credea asta. Până şi părinţii mei. Până şi eu.
Lăsând la o parte una dintre rarele dăţi când toată familia mea era de acord cu ceva, fericirea bătrânului nu a durat mult. Odată cu moartea mamei lui, jumătate din casă a fost dată la cei care s-au băgat să o ţină şi să îi lingă rănile în ultimele luni, nu propriului ei fiu care a stat lângă ea o viaţă, fără a îndrăzni a fi prea neascultător, iar cum nimeni de pe stradă nu voia să se complice cu nea' Petre şi să îşi ia angajamentul să-l ţină, aceştia din urmă doreau să aibă şi partea lipsă. Nu a durat mult până când, răpus de bătrâneţe şi petrecutul extrem după moartea lu' măsa, l-a lovit boala şi pe fraierul ăsta. Fiind mult prea interesaţi să pună laba pe avere, cei care şi-au asumat o responsabilitate nu prea aveau chef să facă ceva pentru moş, aşa că nu a durat mult până când acesta a ajuns fix în spital. După câteva luni a ieşit de acolo, tot bolnav, fiind ultima oară când cineva de pe stradă l-a mai văzut sau a mai auzit ceva de el. Zvonurile spun că a murit mâncat de molii, iar eu, cunoscând cât de cât situaţia, tind să le dau crezare.
Acum strada este aşa de goală fără nenea' Petre....parcă mi-e dor să îi fac cu mâna de câte ori mă întorc acasă, sau să îl salut şi să mă mai amuz de vreuna din bârfele sau povestirile acelea parcă out of this world, sau doar de felul lui de a fi, pentru că era o fiinţă foarte sociabilă, care mereu îţi făcea cu mâna şi te saluta, având pretenţia ca şi tu să faci la fel. Dacă uitai sau erai prea grăbit, îţi auzeai nişte vorbe după aia pe stradă...dar era simpatic în felul lui.
Abia acum, când nu mai e "la datorie", nu puţine sunt persoanele care spun că, odată cu dispariţia lui, a murit parcă însăşi strada, căci el era cel care o însufleţea.
Din colţul străzii... by Miruna Maura Trocan is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 Romania License.
Veni inevitabil o zi în care personajul nostru s-a trezit orfan. La propriu. De necaz, a petrecut trei zile şi trei nopţi, de fapt a fumat şi băut mai mult decât în toată viaţa lui, de fericire că acum avea voie, simţindu-se în sfârşit împlinit că putea face tot ce îi voia inimioara, fără a da socoteală nimănui. În sfârşit, după atâta amar de vreme, putea fi cu adevărat LIBER !!!
Nu puţini au fost vecinii care susţineau că aceasta era probabil cea mai fericită perioadă din viaţa acestul pierde-vară, care şi-a irosit o viaţă fără să facă nimic, da absolut...nimic. Până şi bunicul credea asta. Până şi părinţii mei. Până şi eu.
Lăsând la o parte una dintre rarele dăţi când toată familia mea era de acord cu ceva, fericirea bătrânului nu a durat mult. Odată cu moartea mamei lui, jumătate din casă a fost dată la cei care s-au băgat să o ţină şi să îi lingă rănile în ultimele luni, nu propriului ei fiu care a stat lângă ea o viaţă, fără a îndrăzni a fi prea neascultător, iar cum nimeni de pe stradă nu voia să se complice cu nea' Petre şi să îşi ia angajamentul să-l ţină, aceştia din urmă doreau să aibă şi partea lipsă. Nu a durat mult până când, răpus de bătrâneţe şi petrecutul extrem după moartea lu' măsa, l-a lovit boala şi pe fraierul ăsta. Fiind mult prea interesaţi să pună laba pe avere, cei care şi-au asumat o responsabilitate nu prea aveau chef să facă ceva pentru moş, aşa că nu a durat mult până când acesta a ajuns fix în spital. După câteva luni a ieşit de acolo, tot bolnav, fiind ultima oară când cineva de pe stradă l-a mai văzut sau a mai auzit ceva de el. Zvonurile spun că a murit mâncat de molii, iar eu, cunoscând cât de cât situaţia, tind să le dau crezare.
Acum strada este aşa de goală fără nenea' Petre....parcă mi-e dor să îi fac cu mâna de câte ori mă întorc acasă, sau să îl salut şi să mă mai amuz de vreuna din bârfele sau povestirile acelea parcă out of this world, sau doar de felul lui de a fi, pentru că era o fiinţă foarte sociabilă, care mereu îţi făcea cu mâna şi te saluta, având pretenţia ca şi tu să faci la fel. Dacă uitai sau erai prea grăbit, îţi auzeai nişte vorbe după aia pe stradă...dar era simpatic în felul lui.
Abia acum, când nu mai e "la datorie", nu puţine sunt persoanele care spun că, odată cu dispariţia lui, a murit parcă însăşi strada, căci el era cel care o însufleţea.
Din colţul străzii... by Miruna Maura Trocan is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 Romania License.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu